Doi turişti români şi-au pierdut viaţa după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat, luni, într-un accident rutier în Turcia. Ministerul Afacerilor Externe precizează că în maşină se aflau 16 turişti de cetăţenie română.
Potrivit informaţiilor obţinute până în acest moment, prin intermediul Ambasadei României la Ankara, doi cetăţeni români au decedat, iar alţi 14 au fost transportaţi la două spitale din apropiere, pentru acordarea îngrijirilor medicale. O echipă consulară mobilă este în drum spre spitalul în care se află cetăţenii români pentru a verifica situaţia acestora şi a menţine contactul cu medicii curanţi.